 |
|  | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
luni, 4 aprilie 2016
Chestionar de altitudini
Chestionar de interese
|
| | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
luni, 29 februarie 2016
1 Martie
1 Martie
In primele zile ale lunii martie, obisnuim sa oferim si sa primim
martisoare. Asa este traditia, insa exista si o povestire in spate, legenda martisorului pe care ai putea sa i-o spui copilului tau, oferind o semnificatie aparte micului accesoriu.
Legenda Babei DochiaMartisorul este strans legat de legenda Babei Dochia, ziua de 1 Martie fiind numita Martisor, Baba Dochia sau chiar Dragobete cap de primavara.
Inspirat dintr-un personaj crestin, Sfanta sau Mucenica Eudochia, sarbatorita pe 1 Martie, Dochia este cea care, in mai multe variante ale povestii, urca pe munte prea devreme primavara si moare din cauza frigului.
Iata una dintre variantele legendei babei Dochia. Dochia avea o nora, pe care o napastuia des. Intr-un an, de 1 Martie, baba Dochia isi trimite nora sa spele lana la rau, pana cand lana alba devine neagra, iar lana neagra devine alba. Nora primeste ajutor divin si reuseste sa spele lana asa cum i-a cerut soacra. Dochia, vazand fragii copti adusi de nora, crede ca a venit primavara, asa ca decide sa plece la munte cu oile, imbracata in 12 cojoace. Pe drum, fie ca este prea cald, fie ca ninge sau ploua, Dochia isi da jos cojoacele pe rand. Cand ramane doar in camasa, gerul o ingheata, transformand-o in sloi si apoi in stanca.
In alte variante ale legendei, baba Dochia este avertizata de alti oameni ca in luna martie (sau Martisor) timpul este schimbator, dar refuza sa ii ia in seama, razand de Martisor (Zeul Marte). Martisor imprumuta de la Februarie doua zile reci, pentru a se razbuna, iar baba Dochia ingheata de frig.
De asemenea, alte legende spun ca baba Dochia a tors din furca pe care a luat-o pe munte firul martisorului.
Martisor
Din albul fulgilor de nea,
Si din a soarelui sclipire,
Iti daruiesc un martisor,
Aducator de fericire!
E mic si neinsemnat,
Dar plin de bucurie!
E gandul meu cel mai curat,
Care se-ndreapta catre tine
joi, 28 ianuarie 2016
Combustibilii fosili provin din resturile organice din plante
și animale. Principalii combustibili fosili sunt cărbunele, gazele și
petrolul. Ei acoperă aproape 80 % din cunsumul de energie. Ca să producă
energie, combustibilii fosili trebuie să ardă,acestia sunt clasificați
ca epuizabili, pentru că rezervele existente se consumă mai repede decât se produc altele noi.
e.e produce 27% din energia luminii. E folosit în centrale electrice și în industrie.
ehnologia (engleză technology, franceză technologie) este ansamblul metodelor, proceselor, operațiilor făcute sau aplicate asupra materiilor prime, materialelor și datelor pentru realizarea unui anumit produs industrial sau comercial.
Ingineria aplică imaginația, judecata și disciplina intelectuală cunoștințelor umane existente pentru a crea sau folosi tehnologia în mod util și eficient.
Importanța tehnologiei pentru dezvoltarea economică este larg recunoscută, având în vedere impactul pe care îl poate avea tehnologia asupra succesului, supraviețuirii sau insuccesului activității economice a companiilor, în special într-un mediu de concurență intensivă și globală.
timologie. Termenul tehnologie provine din l.greacă: tekhnologia (tratare sau dizertație asupra unei arte, expunerea regulilor unei arte), format din : tekhnë (artă, meserie) + -logos (cuvânt). Referința la meserie implică aplicarea competențelor și cunoștințelor în practică. Semnificația originală în l.greacă a fost "discurs asupra artelor". În engleză a apărut în secolul 17, fiind utilizat pentru a semnifica o discuție numai asupra artelor aplicate. Termenul "arte" înseamnă aici producția de artefacte, nu numai "obiecte de artă", ci, mai general, produse. La începutul secolului 20, termenul tehnologie a inclus un domeniu din ce în ce mai amplu de mijloace, procese și idei, în afară de instrumente și mașini.
Există un număr imens de definiții publicate ale tehnologiei, astfel că obținerea unei definiții adecvate, complete, consistente a tehnologiei este posibilă numai într-o carte. Fiecare profesiune are o definiție diferită a tehnologiei. Câteva definiții ale tehnologiei sunt expuse în continuare. Astfel, Dicționarul explicativ al l.române DEX online[1] conține următoarele definiții:
1. Știință a metodelor și mijloacelor de prelucrare a materiilor prime, a materialelor și a datelor.
2. Ansamblul proceselor, metodelor, operațiilor etc. utilizate în scopul obținerii unui anumit produs.
Dicționarele Oxford[2] prezintă mai multe variante de definiții:
Dicționarul Merriam-Webster Online (2010)[3] definește tehnologia ca fiind:
Enciclopedia publicată de McGraw-Hill[5] formulează următoarele definiții:
După Business Dictionary[6] tehnologia este "aplicarea cu un anumit scop a informațiilor în proiectare, producție și în utilizarea bunurilor și serviciilor, precum și în organizarea activităților umane."
J.M.Ribault et al. (1991)[7] consideră că tehnologia este un ansamblu complex de cunoștințe, mijloace și know-how (franceză :savoir-faire), folosite combinat pentru o producție.În acest context, cunoștințele se referă la cunoștințe tehnice asupra proceselor de transformare a input-urilor în sistemul de producție în output-uri comercializabile (produse sau servicii).
O definiție complexă a tehnologiei care evidențiază cunoștințele și mijloacele necesare pentru aplicarea tehnologiei : un ansamblu sistematizat de cunoștințe despre activitățile umane, care fac uz de rezultate ale cercetării științifice, de experimentări, calcule și proiecte, precum și de unelte, mașini și aparate; în sens restrâns, tehnologia este ansamblul procedeelor (metode, rețete, reguli) și mijloacelor materiale (unelte, mașini, aparate) utilizate în vederea desfășurării unei activități.[8] Cunoștințele tehnologice sunt construite utilizând metode științifice.
Burgelman et al. (2004)[9] definesc tehnologia ca fiind cunoștințele practice, competențe și artefacte care pot fi folosite pentru a dezvolta produse și servicii, precum și producerea lor și sistemele de livrare. Tehnologiile pot fi încorporate în oameni, materiale, procese cognitive și fizice, instalații, echipamente și instrumente.
J.Paap (1994)[10] a definit tehnologia ca "utilizarea cunoștințelor bazate pe științe pentru a satisface o necesitate". Această definiție descrie conceptul de tehnologie ca o "punte" între științe și noile produse. Definiția capturează faptul că noile dezvoltări ale tehnologiei decurg din progresele în științele de bază.
Masayuki Kondo (2001)[11] definește tehnologia ca fiind "cunoștințele necesare pentru a proiecta și/sau produce un produs sau un grup de servicii reținute de o persoană sau o organizație. Aceasta poate fi încorporată în mașini și alte produse sau servicii. Aceste cunoștințe care rezultă din experiența acumulată în C-D, proiectare, producție și investiții de capital sunt mai ales tacite, adică nu sunt explicitate în vreo colecție de manuale sau planuri detaliate {{en:blueprint}}...Cunoștințele sunt codificate dacă sunt exprimate în formă digitală sau în software, sau sunt bazate pe științe. Ele sunt tacite dacă sunt exprimate în formă analogică sau în hardware, sau sunt bazate pe competențe."
Tehnologia este destinată îndeplinirii unui obiectiv sau scop specific, deci este concretizată în mod specific pentru îndeplinirea acelui obiectiv: de exemplu, poate fi vorba de tehnologie de proiectare sau de laborator (C-D experimentală pentru crearea de produse, echipamente, procedee etc.), tehnologie de producție/de fabricație, tehnologie de produs (încorporată în produs), destinată îndeplinirii funcțiunii produsului în cursul utilizării lui, tehnologia managementului etc.
Definițiile de mai sus, foarte variate, consideră fie că tehnologia este un sistem de cunoștințe, fie că este o aplicație (adică un proces). Acestea demonstrează că tehnologia este un fenomen complex, iar diferitele definiții reflectă aspecte diferite ale tehnologiei. Astfel, o analiză a definițiilor existente și a fenomenului însuși demonstrează că tehnologia are trei componente: structurală, mentală și materială.[12] Cunoștințele corespund componentei mentale, iar aplicațiile constituie proiecția materială (materializarea) acestor cunoștințe. Componenta structurală corespunde metodelor și procedurilor specificate pentru reprezentarea unei tehnologii concrete.
uvântul energie (din limba greacă veche, ενέργεια (energhia) - activitate, "εν" având semnificația "în" și "έργον" având semnificația „lucru”) în sensul folosit în fizică, sau, mai general, în știință, tehnică și tehnologie, „energia”, „potențialul care determină schimbări”, este un concept folosit la înțelegerea și descrierea proceselor.
La nivelul actual de cunoștințe și dezvoltare tehnologică, se consideră că universul care ne înconjoară există sub două forme: de substanță (materie) și câmp de forțe. Materia este caracterizată prin două mărimi fundamentale: masa și energia. Masa este măsura inerției și a gravitației, iar energia este măsura scalară a mișcării materiei. Cuvântul energie are o răspândire foarte largă, dar, cu toate acestea, conținutul concret al noțiunii nu este la fel de răspândit sau riguros analizat, datorită îndeosebi unor particularități mai subtile, caracteristice anumitor forme de transfer energetic. Cea mai generală definiție, prezintă energia ca măsură a mișcării materiei. Această formulare, deși corectă, prezintă inconvenientul unei exprimări mai puțin explicite, având în vedere diversitatea mare a formelor de mișcare a materiei.
Energia definește calitatea schimbărilor și proceselor care au loc în univers, începând cu deplasarea în spațiu și terminând cu gândirea. Unitatea și legătura formelor de mișcare a materiei, capacitatea lor de transformare reciprocă a permis măsurarea diferitelor forme ale materiei printr-o măsură comună: energia.
Energia este unul dintre cele mai importante concepte fizice descoperite de om. Înțelegerea corectă a noțiunii de energie constituie o condiție necesară pentru analiza sistemelor energetice și a proceselor energetice.
Când un sistem fizic trece printr-o transformare, din starea sa în starea de referință, rămân în natură schimbări cu privire la poziția sa relativă și la proprietățile sistemelor fizice din exteriorul lui, adică:
atât ale lui cât și ale sistemelor din exteriorul său. Efectele asupra sistemelor externe se numesc acțiunile externe ale sistemului în cursul transformării.
Dacă acțiunile sunt exclusiv sub forma efectuării de lucru mecanic, acesta este echivalentul în lucru mecanic al acțiunilor externe. Suma echivalenților în lucru mecanic al tuturor acțiunilor externe care se produc când un sistem fizic trece, prin transformare, dintr-o stare dată într-o stare de referință este energia totală a sistemului fizic în starea dată față de cea de referință și reflectă capacitatea sistemului de a produce lucru mecanic.
Conform legii conservării energiei, diferența de energie a unui sistem fizic la o transformare între două stări este independentă de calea de transformare dintre cele două stări, ea depinzând numai de cele două stări. Alegând arbitrar valoarea energiei de referință, energia din orice altă stare are o valoare bine determinată. Ca urmare, energia este o funcție de starea sistemului fizic pe care o caracterizează, adică este o funcție de potențial. În funcție de starea de referință, energia poate fi pozitivă, negativă sau nulă.
Se numește formă de energie fiecare termen aditiv din cea mai generală expresie a energiei totale a sistemelor fizice, care depinde exclusiv de o anumită clasă de mărimi de stare (de exemplu: mărimi mecanice, electrice, magnetice etc.).
Lucrul mecanic nu este o formă de energie, deoarece nu caracterizează sistemele fizice, ci transformările lor, respectiv interacțiunea dintre sistemele fizice în cursul transformării lor.
Căldura schimbată de un corp cu exteriorul de asemenea. nu este o formă de energie. Căldura nefiind o energie, nu se poate defini o căldură conținută de un corp, ci doar una schimbată cu exteriorul.
Conform relației dintre masă și energie, oricărei forme de energie a unui sistem fizic îi corespunde o masă inertă a sistemului, conform relației lui Einstein:
Partea din energia totală a unui sistem fizic în a cărei expresie intervin dintre mărimile din cinematică doar cele care caracterizează configurația geometrică a corpurilor din sistem se numește energie potențială. Energia potențială depinde numai de poziția relativă a corpurilor din sistem și față de sistemele din exterior. Energia potențială poate fi sub diferite forme: de deformare, elastică, gravitațională, electrică etc.
Partea din energia totală a unui sistem fizic care depinde exclusiv de mărimile de stare interne se numește energie internă. În fizica clasică se presupune că energia internă a sistemelor fizice este susceptibilă de variație continuă.
La nivel integral, deoarece forța și deplasarea sunt mărimi vectoriale, expresia energiei ca lucrul mecanic efectuat de un sistem fizic ce acționează cu o anumită forță, pe o anumită distanță, este un produs scalar a doi vectori, vectorul forță și vectorul deplasare.
< E > = < L > = < F > x < s > = 1 N x 1 m = 1 kg x 1m x s−2 x 1 m = 1 kg x 1m2 x 1s−2 = 1 J
Deci, 1 J este în termeni de mărimi fizice fundamentale: 1 kg x 1 m2 x 1 s−2.
Dimensional, relația de mai sus devine:
[ E ] = M x L +2 x T −2
Conversii în alte sisteme de unități:
Exemple de conservare: conservarea energiei unui pendul, conservarea energiei în cazul unei mașini termice, conservarea energiei în cazul unei explozii chimice sau nucleare etc.
Această constatare, a conservării totale a materiei, a avut nevoie de un timp îndelungat și de mulți gânditori, filozofi și oameni de știință pentru a ajunge în forma sintetică cunoscută azi ca Legea conservării materiei.
Din punct de vedere al sistemului fizic căruia îi aparține, există (exemple):
După faptul că urmează sau nu un ciclu se clasifică în:
După purtătorul de energie se vorbește de energie termică
Cărbunele
Articol principal: Cărbune.
Cărbunele e un tip de rocă sedimentară formată din resturi de
plante. Acumularea sa a început, probabil, acum 425 milioane ani, când
au apărut plantele, dar majoritatea zăcămintelor s-au format în
Carbonifer. Copacii în descompunere din zonele mlăștinoase au format
turbării. Turba s-a scufundat tot mai mult și s-a transformat în lignit,
apoi în cărbune bituminos și, în final, în atracit - cărbunele de cea
mai bună calitate. Cărbuneln sens comun, prin surse de energie se înțeleg materialele și tehnologiile folosite pentru obținerea diferitelor forme de energie necesare dezvoltării societății.
Aceste surse trebuie să se găsească în cantități corespunzătoare și să
fie exploatabile convenabil din punct de vedere tehnic, economic și al
unei perspective durabile.e produce 27% din energia luminii. E folosit în centrale electrice și în industrie.
ehnologia (engleză technology, franceză technologie) este ansamblul metodelor, proceselor, operațiilor făcute sau aplicate asupra materiilor prime, materialelor și datelor pentru realizarea unui anumit produs industrial sau comercial.
Ingineria aplică imaginația, judecata și disciplina intelectuală cunoștințelor umane existente pentru a crea sau folosi tehnologia în mod util și eficient.
Importanța tehnologiei pentru dezvoltarea economică este larg recunoscută, având în vedere impactul pe care îl poate avea tehnologia asupra succesului, supraviețuirii sau insuccesului activității economice a companiilor, în special într-un mediu de concurență intensivă și globală.
timologie. Termenul tehnologie provine din l.greacă: tekhnologia (tratare sau dizertație asupra unei arte, expunerea regulilor unei arte), format din : tekhnë (artă, meserie) + -logos (cuvânt). Referința la meserie implică aplicarea competențelor și cunoștințelor în practică. Semnificația originală în l.greacă a fost "discurs asupra artelor". În engleză a apărut în secolul 17, fiind utilizat pentru a semnifica o discuție numai asupra artelor aplicate. Termenul "arte" înseamnă aici producția de artefacte, nu numai "obiecte de artă", ci, mai general, produse. La începutul secolului 20, termenul tehnologie a inclus un domeniu din ce în ce mai amplu de mijloace, procese și idei, în afară de instrumente și mașini.
Există un număr imens de definiții publicate ale tehnologiei, astfel că obținerea unei definiții adecvate, complete, consistente a tehnologiei este posibilă numai într-o carte. Fiecare profesiune are o definiție diferită a tehnologiei. Câteva definiții ale tehnologiei sunt expuse în continuare. Astfel, Dicționarul explicativ al l.române DEX online[1] conține următoarele definiții:
1. Știință a metodelor și mijloacelor de prelucrare a materiilor prime, a materialelor și a datelor.
2. Ansamblul proceselor, metodelor, operațiilor etc. utilizate în scopul obținerii unui anumit produs.
Dicționarele Oxford[2] prezintă mai multe variante de definiții:
- aplicarea cunoștințelor științifice în scopuri practice, în special în industrie;
- mașini și echipamente dezvoltate din cunoștințe științifice;
- ramură a cunoștințelor care se ocupă cu ingineria sau științele aplicate.
Dicționarul Merriam-Webster Online (2010)[3] definește tehnologia ca fiind:
- aplicarea practică a cunoștințelor, în special într-un domeniu particular;
- un mod de efectuare a unei sarcini, în special utilizând procese tehnice, metode sau cunoștințe tehnice;
- aspecte specializate ale unui domeniu particular de activitate (de exemplu, tehnologie educațională, tehnologie medicală).
Enciclopedia publicată de McGraw-Hill[5] formulează următoarele definiții:
- tehnologia este un limbaj tehnic;
- știința aplicării cunoștințelor în scopuri practice;
- totalitatea mijloacelor utilizate de oameni pentru a-și asigura obiecte ale culturii materiale.
După Business Dictionary[6] tehnologia este "aplicarea cu un anumit scop a informațiilor în proiectare, producție și în utilizarea bunurilor și serviciilor, precum și în organizarea activităților umane."
J.M.Ribault et al. (1991)[7] consideră că tehnologia este un ansamblu complex de cunoștințe, mijloace și know-how (franceză :savoir-faire), folosite combinat pentru o producție.În acest context, cunoștințele se referă la cunoștințe tehnice asupra proceselor de transformare a input-urilor în sistemul de producție în output-uri comercializabile (produse sau servicii).
O definiție complexă a tehnologiei care evidențiază cunoștințele și mijloacele necesare pentru aplicarea tehnologiei : un ansamblu sistematizat de cunoștințe despre activitățile umane, care fac uz de rezultate ale cercetării științifice, de experimentări, calcule și proiecte, precum și de unelte, mașini și aparate; în sens restrâns, tehnologia este ansamblul procedeelor (metode, rețete, reguli) și mijloacelor materiale (unelte, mașini, aparate) utilizate în vederea desfășurării unei activități.[8] Cunoștințele tehnologice sunt construite utilizând metode științifice.
Burgelman et al. (2004)[9] definesc tehnologia ca fiind cunoștințele practice, competențe și artefacte care pot fi folosite pentru a dezvolta produse și servicii, precum și producerea lor și sistemele de livrare. Tehnologiile pot fi încorporate în oameni, materiale, procese cognitive și fizice, instalații, echipamente și instrumente.
J.Paap (1994)[10] a definit tehnologia ca "utilizarea cunoștințelor bazate pe științe pentru a satisface o necesitate". Această definiție descrie conceptul de tehnologie ca o "punte" între științe și noile produse. Definiția capturează faptul că noile dezvoltări ale tehnologiei decurg din progresele în științele de bază.
Masayuki Kondo (2001)[11] definește tehnologia ca fiind "cunoștințele necesare pentru a proiecta și/sau produce un produs sau un grup de servicii reținute de o persoană sau o organizație. Aceasta poate fi încorporată în mașini și alte produse sau servicii. Aceste cunoștințe care rezultă din experiența acumulată în C-D, proiectare, producție și investiții de capital sunt mai ales tacite, adică nu sunt explicitate în vreo colecție de manuale sau planuri detaliate {{en:blueprint}}...Cunoștințele sunt codificate dacă sunt exprimate în formă digitală sau în software, sau sunt bazate pe științe. Ele sunt tacite dacă sunt exprimate în formă analogică sau în hardware, sau sunt bazate pe competențe."
Tehnologia este destinată îndeplinirii unui obiectiv sau scop specific, deci este concretizată în mod specific pentru îndeplinirea acelui obiectiv: de exemplu, poate fi vorba de tehnologie de proiectare sau de laborator (C-D experimentală pentru crearea de produse, echipamente, procedee etc.), tehnologie de producție/de fabricație, tehnologie de produs (încorporată în produs), destinată îndeplinirii funcțiunii produsului în cursul utilizării lui, tehnologia managementului etc.
Definițiile de mai sus, foarte variate, consideră fie că tehnologia este un sistem de cunoștințe, fie că este o aplicație (adică un proces). Acestea demonstrează că tehnologia este un fenomen complex, iar diferitele definiții reflectă aspecte diferite ale tehnologiei. Astfel, o analiză a definițiilor existente și a fenomenului însuși demonstrează că tehnologia are trei componente: structurală, mentală și materială.[12] Cunoștințele corespund componentei mentale, iar aplicațiile constituie proiecția materială (materializarea) acestor cunoștințe. Componenta structurală corespunde metodelor și procedurilor specificate pentru reprezentarea unei tehnologii concrete.
uvântul energie (din limba greacă veche, ενέργεια (energhia) - activitate, "εν" având semnificația "în" și "έργον" având semnificația „lucru”) în sensul folosit în fizică, sau, mai general, în știință, tehnică și tehnologie, „energia”, „potențialul care determină schimbări”, este un concept folosit la înțelegerea și descrierea proceselor.
La nivelul actual de cunoștințe și dezvoltare tehnologică, se consideră că universul care ne înconjoară există sub două forme: de substanță (materie) și câmp de forțe. Materia este caracterizată prin două mărimi fundamentale: masa și energia. Masa este măsura inerției și a gravitației, iar energia este măsura scalară a mișcării materiei. Cuvântul energie are o răspândire foarte largă, dar, cu toate acestea, conținutul concret al noțiunii nu este la fel de răspândit sau riguros analizat, datorită îndeosebi unor particularități mai subtile, caracteristice anumitor forme de transfer energetic. Cea mai generală definiție, prezintă energia ca măsură a mișcării materiei. Această formulare, deși corectă, prezintă inconvenientul unei exprimări mai puțin explicite, având în vedere diversitatea mare a formelor de mișcare a materiei.
Energia definește calitatea schimbărilor și proceselor care au loc în univers, începând cu deplasarea în spațiu și terminând cu gândirea. Unitatea și legătura formelor de mișcare a materiei, capacitatea lor de transformare reciprocă a permis măsurarea diferitelor forme ale materiei printr-o măsură comună: energia.
Energia este unul dintre cele mai importante concepte fizice descoperite de om. Înțelegerea corectă a noțiunii de energie constituie o condiție necesară pentru analiza sistemelor energetice și a proceselor energetice.
Definiții
Din punct de vedere științific, energia este o mărime care indică capacitatea unui sistem fizic de a efectua lucru mecanic când trece printr-o transformare din starea sa într-o altă stare aleasă ca stare de referință.[1] Energia este o funcție de stare.Când un sistem fizic trece printr-o transformare, din starea sa în starea de referință, rămân în natură schimbări cu privire la poziția sa relativă și la proprietățile sistemelor fizice din exteriorul lui, adică:
atât ale lui cât și ale sistemelor din exteriorul său. Efectele asupra sistemelor externe se numesc acțiunile externe ale sistemului în cursul transformării.
Dacă acțiunile sunt exclusiv sub forma efectuării de lucru mecanic, acesta este echivalentul în lucru mecanic al acțiunilor externe. Suma echivalenților în lucru mecanic al tuturor acțiunilor externe care se produc când un sistem fizic trece, prin transformare, dintr-o stare dată într-o stare de referință este energia totală a sistemului fizic în starea dată față de cea de referință și reflectă capacitatea sistemului de a produce lucru mecanic.
Conform legii conservării energiei, diferența de energie a unui sistem fizic la o transformare între două stări este independentă de calea de transformare dintre cele două stări, ea depinzând numai de cele două stări. Alegând arbitrar valoarea energiei de referință, energia din orice altă stare are o valoare bine determinată. Ca urmare, energia este o funcție de starea sistemului fizic pe care o caracterizează, adică este o funcție de potențial. În funcție de starea de referință, energia poate fi pozitivă, negativă sau nulă.
Se numește formă de energie fiecare termen aditiv din cea mai generală expresie a energiei totale a sistemelor fizice, care depinde exclusiv de o anumită clasă de mărimi de stare (de exemplu: mărimi mecanice, electrice, magnetice etc.).
Lucrul mecanic nu este o formă de energie, deoarece nu caracterizează sistemele fizice, ci transformările lor, respectiv interacțiunea dintre sistemele fizice în cursul transformării lor.
Căldura schimbată de un corp cu exteriorul de asemenea. nu este o formă de energie. Căldura nefiind o energie, nu se poate defini o căldură conținută de un corp, ci doar una schimbată cu exteriorul.
Conform relației dintre masă și energie, oricărei forme de energie a unui sistem fizic îi corespunde o masă inertă a sistemului, conform relației lui Einstein:
Partea din energia totală a unui sistem fizic în a cărei expresie intervin dintre mărimile din cinematică doar cele care caracterizează configurația geometrică a corpurilor din sistem se numește energie potențială. Energia potențială depinde numai de poziția relativă a corpurilor din sistem și față de sistemele din exterior. Energia potențială poate fi sub diferite forme: de deformare, elastică, gravitațională, electrică etc.
Partea din energia totală a unui sistem fizic care depinde exclusiv de mărimile de stare interne se numește energie internă. În fizica clasică se presupune că energia internă a sistemelor fizice este susceptibilă de variație continuă.
Definiția formală din mecanică și termodinamică
Formal, energia definită în fizica clasică, în mecanică, respectiv în termodinamică, este starea unui sistem fizic oarecare de a efectua lucru mecanic între două poziții diferite ale respectivului sistem fizic în spațiu. Folosind notațiile comune în fizică, se poate scrie:
La nivel integral, deoarece forța și deplasarea sunt mărimi vectoriale, expresia energiei ca lucrul mecanic efectuat de un sistem fizic ce acționează cu o anumită forță, pe o anumită distanță, este un produs scalar a doi vectori, vectorul forță și vectorul deplasare.
Unități de măsură
Energia se măsoară în SI în Jouli J. Se poate scrie:< E > = < L > = < F > x < s > = 1 N x 1 m = 1 kg x 1m x s−2 x 1 m = 1 kg x 1m2 x 1s−2 = 1 J
Deci, 1 J este în termeni de mărimi fizice fundamentale: 1 kg x 1 m2 x 1 s−2.
Dimensional, relația de mai sus devine:
[ E ] = M x L +2 x T −2
Conversii în alte sisteme de unități:
Conservarea energiei
Articol principal: Legea conservării energiei.
Una dintre proprietățile energiei este conservarea sa, ca parte a materiei, cu cele două forme de existență ale sale, substanța și câmpul. Prima dată o lege de conservare a fost formulată în 1778 de către Antoine Lavoisier în lucrarea Considérations Générales sur la Nature des Acides (română Considerații generale asupra naturii acizilor) sub forma: „În natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă.”Exemple de conservare: conservarea energiei unui pendul, conservarea energiei în cazul unei mașini termice, conservarea energiei în cazul unei explozii chimice sau nucleare etc.
Această constatare, a conservării totale a materiei, a avut nevoie de un timp îndelungat și de mulți gânditori, filozofi și oameni de știință pentru a ajunge în forma sintetică cunoscută azi ca Legea conservării materiei.
Aspecte lingvistice
În sensul comun de folosire, cuvântul „energie” este un substantiv feminin, având singular și plural (o energie, două energii). Semnificația cuvântului poate fi:- forță, vigoare, putere, tărie, capacitate de a acționa; sau
- fermitate, decizie, hotărâre în acțiunile întreprinse.
Forme
În funcție de diferite criterii, se vorbește despre diverse forme de transfer energetic.Din punct de vedere al sistemului fizic căruia îi aparține, există (exemple):
- energie hidraulică, care, la rândul ei, poate proveni din energia potențială a căderilor de apă și mareelor, sau din energia cinetică a valurilor;
- energie nucleară, care provine din energia nucleelor și din care o parte poate fi eliberată prin fisiunea sau fuziunea lor;
- energie de zăcământ, care este energia internă a gazelor sub presiune acumulate deasupra zăcămintelor de țiței;
- energie chimică, care este dat de potențialul electric al legăturii dintre atomii moleculelor,
- energie de deformație elastică, care este energia potențială datorită atracției dintre atomi;
- energie gravitațională, energia potențială în câmp gravitațional.
După faptul că urmează sau nu un ciclu se clasifică în:
- energie neregenerabilă,adică energia obținută din resurse epuizabile, cum sunt considerati combustibilii fosili și cei nucleari;
- energie regenerabilă, prin care se înțelege energia obținută de la Soare, energie considerată inepuizabilă, sub formă de energie electrică (conversie directă), termică (încălzire directă), hidraulică, eoliană, sau cea provenită din biomasă.
După purtătorul de energie se vorbește de energie termică
transportul si distribuita energiei electrice
Pentru a construi un circuit electric, fie analogic fie digital, inginerii electricieni calculează tensiunile și curenții în toate punctele circuitului. Circuitele liniare, care sunt circuite care au la intrare și la ieșire aceeași frecvență, pot fi analizate folosind teoria numerelor complexe. Circuitele neliniare pot fi analizate în mod satisfăcător doar cu ajutorul computerului, folosind programe specializate. Există însă și tehnici de estimare.
Limbajele de programare pentru simularea circuitelor, așa cum ar fi VHDL sau PSPICE, permit inginerilor proiectarea circuitelor într-un timp scurt și cu
Pentru a construi un circuit electric, fie analogic fie digital, inginerii electricieni calculează tensiunile și curenții în toate punctele circuitului. Circuitele liniare, care sunt circuite care au la intrare și la ieșire aceeași frecvență, pot fi analizate folosind teoria numerelor complexe. Circuitele neliniare pot fi analizate în mod satisfăcător doar cu ajutorul computerului, folosind programe specializate. Există însă și tehnici de estimare.
Limbajele de programare pentru simularea circuitelor, așa cum ar fi VHDL sau PSPICE, permit inginerilor proiectarea circuitelor într-un timp scurt și cu costuri reduse, în același timp eliminând erorile uzuale.
costuri reduse, în același timp eliminând erorile uzuale
.
Odata
produsa, energia electrica trebuie sa ajunga la utilizatorul final fie
el industrial sau casnic. Pentru aceasta, ea este transportata si
distribuita.
Transportul energiei electrice se efectueaza la tensiuni mai mari decat cele la care a fost produsa. Aceasta se realizeaza cu linii electrice de tensiune medie(1000-35000V), inalta (35000-400000V) si foarta inalta (peste 400kV). Transportul se refera la modul in care curentul electric ajunge de la centrala la statia electrica de intrare in localitate sau intr-un mare obiectiv industrial.
Aceasta se face prin intermediul liniilor electrice care pot fi aeriene sau subterane. Elementul principal si comun il constitiue conductoarele(“cablurile”) prin care circula curentul.
In cazul liniilor aeriene conductoarele sunt sustinute de stalpi, fiind suspendate pe acestia cu ajutorul unor elemente izolatoare(rau conducatoare de electricitate).
Liniile electrice aeriene sunt ieftine si usor accesibile in caz de defectare, dar ocupa spatii mari si sunt permanent supuse actiunii directe agentilor atmosferici si poluanti(precipitatii, vant, substante corosive, praf, chiciura etc.).
In cazul liniilor subterane, conductoarele sunt legate intre ele, fie prin asa-numitele “cutii de innadire”, fie prin “cutii de derivatie”, in functie de numarul de cabluri ce se ramifica din aceste puncte de legatura.
Liniile electrice subterane au avantajul de a nu strica aspectul estetic al locurilor pe unde trec, nu prezinta pericolul electrocutarii prin atingere si au siguranta mai mare in functionare. Totusi sunt scumpe si greu accesibile in cazul unor defectiuni. Ele se folosesc mai mult la traversarea cursurilor de apa, la legaturi submarine, in munti si pe sub caile ferate. Distributia energiei electrice reprezinta dirijarea acesteia catre fiecare consumator in parte, pornind de la statii electrice, prin linii de joasa tensiune(sub 1000 V).
Legatura dintre o cladire si reteaua electrica se numeste bransament. De aici, energia electrica intra in tablourile cu contor, de unde sunt alimentate mai departe cu energie electrica, circuitele de iluminat si de prize.
Limbajele de programare pentru simularea circuitelor, așa cum ar fi VHDL sau PSPICE, permit inginerilor proiectarea circuitelor într-un timp scurt și cu
Pentru a construi un circuit electric, fie analogic fie digital, inginerii electricieni calculează tensiunile și curenții în toate punctele circuitului. Circuitele liniare, care sunt circuite care au la intrare și la ieșire aceeași frecvență, pot fi analizate folosind teoria numerelor complexe. Circuitele neliniare pot fi analizate în mod satisfăcător doar cu ajutorul computerului, folosind programe specializate. Există însă și tehnici de estimare.
Limbajele de programare pentru simularea circuitelor, așa cum ar fi VHDL sau PSPICE, permit inginerilor proiectarea circuitelor într-un timp scurt și cu costuri reduse, în același timp eliminând erorile uzuale.
costuri reduse, în același timp eliminând erorile uzuale
. Informatii utile despre energia eoliana
Transportul si distributia energiei electrice
Odata
produsa, energia electrica trebuie sa ajunga la utilizatorul final fie
el industrial sau casnic. Pentru aceasta, ea este transportata si
distribuita.Transportul energiei electrice se efectueaza la tensiuni mai mari decat cele la care a fost produsa. Aceasta se realizeaza cu linii electrice de tensiune medie(1000-35000V), inalta (35000-400000V) si foarta inalta (peste 400kV). Transportul se refera la modul in care curentul electric ajunge de la centrala la statia electrica de intrare in localitate sau intr-un mare obiectiv industrial.
Aceasta se face prin intermediul liniilor electrice care pot fi aeriene sau subterane. Elementul principal si comun il constitiue conductoarele(“cablurile”) prin care circula curentul.
In cazul liniilor aeriene conductoarele sunt sustinute de stalpi, fiind suspendate pe acestia cu ajutorul unor elemente izolatoare(rau conducatoare de electricitate).
Liniile electrice aeriene sunt ieftine si usor accesibile in caz de defectare, dar ocupa spatii mari si sunt permanent supuse actiunii directe agentilor atmosferici si poluanti(precipitatii, vant, substante corosive, praf, chiciura etc.).
In cazul liniilor subterane, conductoarele sunt legate intre ele, fie prin asa-numitele “cutii de innadire”, fie prin “cutii de derivatie”, in functie de numarul de cabluri ce se ramifica din aceste puncte de legatura.
Liniile electrice subterane au avantajul de a nu strica aspectul estetic al locurilor pe unde trec, nu prezinta pericolul electrocutarii prin atingere si au siguranta mai mare in functionare. Totusi sunt scumpe si greu accesibile in cazul unor defectiuni. Ele se folosesc mai mult la traversarea cursurilor de apa, la legaturi submarine, in munti si pe sub caile ferate. Distributia energiei electrice reprezinta dirijarea acesteia catre fiecare consumator in parte, pornind de la statii electrice, prin linii de joasa tensiune(sub 1000 V).
Legatura dintre o cladire si reteaua electrica se numeste bransament. De aici, energia electrica intra in tablourile cu contor, de unde sunt alimentate mai departe cu energie electrica, circuitele de iluminat si de prize.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)